Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: goni (verb tranzitiv) , gonire (substantiv feminin)   
GONÍRE, goniri, s. f. Faptul de a (se) goni; alungare. – V. goni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GONÍRE s. 1. v. hăituire. 2. v. izgonire. 3. v. sur-ghiunire. 4. v. montă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
goníre s. f., g.-d. art. gonírii; pl. goníri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GONÍ, gonesc, vb. IV. 1. Tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări; spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ◊ Refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri.Fig. (Înv.) A urmări (o țintă, un ideal). 2. Tranz. A alunga, a izgoni. 3. Intranz. A alerga, a fugi. 4. Refl. și intranz. (Despre vitele cornute) A se împreuna (spre a se reproduce). – Din sl. goniti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A GONÍ ~ésc 1. tranz. 1) (ființe) A face să fugă, alergând din urmă; a fugări. 2) (animale sau păsări de vânătoare) A alunga îndreptând spre locul de pândă al vânătorilor. 3) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a izgoni; a alunga. 2. intranz. A se mișca foarte repede. /<sl. goniti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE GONÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre vitele cornute) A se împerechea în vederea reproducerii. /<sl. goniti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GONÍ vb. 1. v. alerga. 2. v. fugări. 3. v. hăitui. 4. v. respinge. 5. v. surghiuni. 6. v. izgoni. 7. v. împerechea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
goní (gonésc, gonít), vb. – A alunga, a izgoni. – 2. A urmări, a vîna, a hăitui. – 3. A vîna, a merge la vînătoare. – 4. A urmări, a sîcîi, a chinui. – 5. A fugi după cineva, a urmări în fugă, a căuta. – 6. A se grăbi. – 7. A se împreuna taurii cu vacile. – Mr. agunescu, agunire. Sl. goniti (Miklosich, Lexicon, 136; Cihac, II, 124; Conev 57), cf. bg. goniă, sb. goniti. Se folosește și în formele der. izgoni și prigoni. Der. goană, s. f. (urmărire; vînătoare; împreunarea taurului cu vaca; alergare); gonitură, s. f. (înv., urmărire); gonaci, s. m. (urmăritor; hăitaș; explorator; bidiviu; insectă, Hydrometra paludum); gonaș, s. m. (Mold., urmăritor); goniță, s. f. (vacă în călduri; împreunarea taurului cu vaca; insectă, Grynus natator); gonițar, s. m. (insectă, Hydrometra paludum); gonitor, s. m. (urmăritor; taur; vacă în călduri; cîine de vînătoare; constelația Taurului; insectă, Hydrometra paludum); gonitorie, s. f. (epoca împreunării taurilor cu vacile).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
goní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gonésc, imperf. 3 sg. goneá; conj. prez. 3 sg. și pl. goneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)