GRANÍTA s. f. suc de fructe care se servește cu bucăți de gheață. (< it. granita)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
GRÁNIȚĂ, granițe, s. f. Limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială. ◊ Peste (sau dincolo de) graniță = în străinătate. ♦ P. gener. Fig. Limită, margine. – Din bg., scr. granica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GRÁNIȚĂ ~e f. 1) Linie de demarcație naturală sau convențională care desparte diferite țări; frontieră; hotar. ◊ Peste (sau dincolo de) ~ într-o țară străină. De peste ~ dintr-o țară străină. 2) fig. Punctul cel mai îndepărtat; margine; hotar. [G.-D. graniței] /<bulg., sb. granica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GRÁNIȚĂ s. 1. v. frontieră. 2. v. limită.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
grániță (gránițe), s. f. – Frontieră, hotar. – Mr. graniță. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) granica (Miklosich, Slaw. Elem., 18; Miklosich, Lexicon, 142; cf. Gáldi, Dict., 177). – Der. grănicer, s. m. (paznic de frontieră); grăniceresc, adj. (propriu grănicerilor).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
grániță s. f., g.-d. art. grániței; pl. gránițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink