Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
GROÁPĂ, gropi, s. f. Gaură, cavitate (mai adâncă) în pământ. ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e), se spune despre un om foarte prost. ♦ Mormânt; p. ext. moarte. ◊ Expr. A săpa (cuiva) groapa = a unelti (împotriva cuiva). A fi cu un picior în groapă = a fi aproape de moarte. – Cf. alb. gropë.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GROÁPĂ s. 1. (Mold. și Bucov.) bortă, (înv.) foasă. (O ~ adâncă în pământ.) 2. (GEOGR.) groapă abisală = depresiune oceanică, fosă abisală. 3. v. mormânt.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
groápă (grópi), s. f.1. Mormînt. – 2. Groapă comună. – 3. Șanț, gaură, puț. – 4. (Înv.) Hambar în pămînt. – Mr. megl. groapă. Origine necunoscută. Opiniile legate de istoria acestui cuvînt au variat mult; considerat autohton de Miklosich, Slaw. Elem., 9, și der. din alb. gropë de Meyer 131; Meyer, Alb. St., IV, 54; DAR; Philippide, II, 715; Capidan, Raporturile, 532; Rosetti, II, 117. După alții, din sl. grobŭ, bg. grob (Pascu, II, 193; Conev 42), cf. bg. groba „ladă pentru gunoi”, grobar „groapă”. În sfîrșit, prezență calabr. grupa, (g)rubu, (g)rupu „gaură” a fost explicată de Rohlfs pe baza gr. τρύπη, trecut la *τρόπον; această ipoteză a fost reluată din punctul de vedere al rom. de Skok, ZRPh., LIV, 483. Este posibil să fie vorba în rom. de un împrumut din sl., al cărui rezultat ar fi *grop, pl. gropi, cu sing. reconstituit. Cuvîntul sl., bazat pe germ. Grube, Grabe (cf. sb. graba, sec. XV, la Daničič, III, 351), a dat și alte rezultate în rom., cf. grobiște, pogrebanie. Alb. gropë, care s-ar putea cu greu explica prin sl., ar proveni în acest caz din rom. Totuși, ideea unei proveniențe romanice nu trebuie să fie exclusă, chiar dacă explicația din calabr. n-ar părea suficientă. Der. gropiță, s. f. (dim. al lui groapă; adîncitură în barbă sau obraji); gropană, s. f. (șanț, groapă); gropiș, s. n. (teren abrupt); gropos, adj. (plin de gropi); gropănos, adj. (plin de gropi); gropar, s. m. (persoană care sapă gropi pentru morminte); gropăreasă, s. f. (nevastă de gropar); îngropa, vb. (a înmormînta; a ascunde; a acoperi ceva cu pămînt; a înfige); îngropător, s. m. (gropar); îngropătoare, s. f. (înv., înmormîntare); îngropăciune, s. f. (înmormîntare); îngropătură, s. f. (înv., înmormîntare); dezgropa, vb. (a exhuma, a scoate din pămînt); gropila, vb. refl. (despre drumuri, a desfunda); gropilos, adj. (plin de gropi); gropniță (var. grobniță), s. f. (mormînt, boltă, criptă; groapă, depozit de cereale sub pămînt), din sl., bg. grobnica (Miklosich, Slaw. Elem., 18; Miklosich, Lexicon, 143); grobnic, s. n. (mormînt, criptă; giulgiu), cf. sl. grobinŭ „sepulcral”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
groápă s. f., g.-d. art. grópii; pl. gropi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GROÁPĂ gropi f. 1) Gaură mare în pământ. ◊ Dă în gropi de prost (ce e) sau prost de dă în gropi foarte prost. 2) Săpătură în pământ pentru înhumarea celor decedați. ◊ A fi cu un picior în ~ a fi aproape de moarte. A săpa ~a cuiva a unelti contra cuiva. [G.-D. gropii] /Cuv. autoht.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)