Dex gust

GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin e*******a limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a incepe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.

GUST s. 1. preferință. (Avem ~uri deosebite.) 2. v. poftă.

gust s. m. – August. Lat. augustus, este simplu dublet al lui agust. – Der. gustar, s. m. (august), cu suf. -ar, sau posibil din lat. augustālis, cf. calabr. agustaricu; gustător, s. m. (august), prin încrucișare cu gusta, fiind perioada de coacere a fructelor.

gust (gústuri), s. n. – 1. Simț, senzație produsă de o substanță alimentară. – 2. Savoare. – 3. Înclinație, predilecție, pornire. – 4. Poftă, dorință, chef. – 5. Grație, pricepere, eleganță. – 6. Opinie, preferință. – Mr. gustu. Lat. gŭstus (Pușcariu 748; Candrea-Dens., 775; REW 3927; DAR), cf. alb. gust, it., sp. gusto, fr. goût, port. gosto. A fost întărit și nuanțat în anumite întrebuințări literare de paralelismul cu fr. goût. – Der. gusta, vb. (a lua puțin dintr-o mîncare sau băutură, a savura, a degusta; a încerca, a experimenta, a afla; a aprecia, a simți, a înțelege), cuvînt comun întregului teritoriu romanic, cu excepția Crișanei (ALR, I, 82), cf. mr. gustu, megl., istr. gust (după Pușcariu 749; Candrea-Dens., 776; REW 3926 și DAR, direct din lat. gŭstāre), și al cărui ultim sens se datorează exemplului fr. goûter; gustare, s. f. (înv., savoare, gust; mîncare rece între mese; Mold., Trans., Banat, prînz); gustări, vb. (a gusta; a lua puțin dintr-o mîncare), cu suf. expresiv -ri; gustăreț, adj. (înv., mîncăcios); desgusta, vb. (a se plictisi de), format pe baza fr. dégoûter, cf. mr. disgustare; desgustător, adj. (repugnant; scîrbos); pregusta, vb. (a gusta, a lua o gustare; refl., a se deda unui viciu, a se nărăvi); gustos, adj. (savuros). – Din rom. provine rut. gust, cu adj. gustovnyj (Candrea, Elemente, 408).

gust s. n., pl. gústuri

GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

A GUSTÁ gust tranz. 1) (mai ales alimente, băuturi) A lua în cantitate mică pentru a afla gustul. 2) A mânca sau a bea puțin (pentru a-și potoli foamea, setea etc.). 3) fig. A percepe căpătând satisfacție. ~ farmecul vieții rurale. /<lat. gustare

GUST ~uri n. 1) Simț al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) proprietățile chimice ale substanței cu care vine în contact. 2) Senzație produsă, în special de alimente, asupra mucoasei bucale și limbii. ~ sărat. ~ amar. ~ neplăcut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a începe să placă. 3) Facultate a omului de a înțelege și a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simț estetic. De prost ~ a) lipsit de simț estetic; b) care produce o impresie neplăcută. 4) Preferință deosebită pentru ceva; predilecție. ~ pentru cărți vechi. ~ pentru călătorii. 5) Dorință (nestăvilită) de a avea sau de a face ceva; poftă; chef. ◊ A-i trece (sau a i se tăia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus

bun gúst (gust bun) adj. + s. n. (sarmalele au un ~ de afumătură)

GUSTÁ vb. 1. a încerca, (pop.) a cerca. (A ~ o mâncare pentru a-i aprecia gustul.) 2. (reg.) a gustări, (fam.) a îmbuca. (A ~ ceva la repezeală.)

GUSTÁ vb. v. aprecia, bucura, dejuna, prețui, prânzi.

gustá vb., ind. prez. 1 sg. gust, 3 sg. și pl. gústă