Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: gâlceavă (substantiv feminin) , gâlcevi (verb)   
GÂLCEVÍ, gâlcevesc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se ciorovăi. – Din gâlceavă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GÂLCEVÍ vb. v. certa, învrăjbi, supăra.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
gâlceví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gâlcevésc, imperf. 3 sg. gâlceveá; conj. prez. 3 sg. și pl. gâlceveáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GÂLCEÁVĂ, gâlcevi, s. f. (Pop.) Ceartă (zgomotoasă, aprinsă); situație creată în raporturile dintre două sau mai multe persoane în urma unor certuri; sfadă. – Din bg. gălčava.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A GÂLCEVÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să se gâlcevească; a sfădi; a se certa. /Din gâlceavă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE GÂLCEVÍ mă ~ésc intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se certa. /Din gâlceavă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GÂLCEÁVĂ ~évi f. Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); ceartă; sfadă. [G.-D. gâlcevii] /<bulg. gălțava
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GÂLCEÁVĂ s. v. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, nemțișor, scandal, surguci, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
gîlceávă (gîlcévi), s. f.1. Zgomot. – 2. Ceartă, sfadă. – 3. (Rar) Plantă (Delphinium consolida). – Megl. gîlceavă. Sl., dar etimonul exact este incert. În sl. apare glŭkŭ „sunet” (Miklosich, Lexicon, 130), bg. gălč „zgomot” (Skok 72), slov. golčati „a vorbi”. Der. cu -avă, ca în ispravă, iznoavă, pare a fi specifică rom., chiar dacă suf. este cu desăvîrșire sl. și neproductiv în rom.; în acest caz bg. gălčava ar proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 228; cf. și Berneker 367). După Conev 95 și DAR, rom. provine din bg. Der. gîlcevi, vb. (înv., a bîrfi; a se certa, a se ciorovăi); gîlcevos, adj. (certăreț); gîlcevitor, adj. (certăreț). – Din rom. provine mag. gercsáva „ceartă”, gercsávás „arțăgos” (Candrea, Elemente, 408).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
gâlceávă s. f., g.-d. art. gâlcévii; pl. gâlcévi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)