Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
GÂNGURÍRE, gânguriri, s. f. Faptul de a gânguri; gângurit. – V. gânguri.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GÂNGURÍRE s. 1. v. gângurit. 2. v. uguit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
gânguríre s. f., g.-d. art. gângurírii; pl. gânguríri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GÂNGURÍ, gânguresc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Despre copiii mici) A scoate sunete disparate, încă nearticulate în cuvinte. 2. Intranz. (Despre porumbei și turturele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: (2) gunguní, gungurí vb. IV] – Formație onomatopeică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A GÂNGURÍ ~ésc intranz. 1) (despre copii mici) A încerca să vorbească, scoțând sunete puțin articulate. 2) (despre porumbei și turturele) A scoate sunete prelungi și repetate caracteristice speciei; a ugui; a gurlui. /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GÂNGURÍ vb. 1. (prin Munt.) a sopeltivi, (prin Olt.) a știorlâcăi. (Un copil mic care ~.) 2. a ugui. (Turturelele ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
gângurí vb., ind. prez. 3 pl. gângurésc, imperf. 3 sg. gângureá; conj. prez. 3 sg. și pl. gângureáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink