GÂNJ, gânjuri (gânji), s. n. (m.) (Pop.) Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită, care se folosește ca frânghie. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GÂNJ s. (TEHN.) (reg.) gujbă, peteucă, (prin Munt.) sucitură. (~ la căruță.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GÂNJ s. v. apărătoare, chingă, coardă, cocârlă, crivac, potâng, râncă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
gânj s. n./s. m., pl. gânjuri/gânji
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GÂNJ ~uri n. pop. 1) Nuia trecută prin foc și răsucită, folosită la țară pentru legat (în loc de frânghie). 2) Frânghie împletită dintr-o astfel de nuia. [Pl. și gânji] /<bulg. găž
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
gînj (gấnji), s. m. – Nuia care servește pentru a lega. Sl. *gązĭ (Cihac, II, 447; cf. Vasmer, I, 318), cf. rus. guz; cf. și cujbă și vînj. – Der. gîngei, s. n. (bîtă; mîner al furcii de tors; sfincter al vezicii; butuc la roata morii de grîu); gînjui, vb. (a strîmba); (în)gînju(lu)i, vb. (a strîmba); gînjia, vb. refl. (a se îndoi). Cf. și ghiuj.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink