GĂMÁN, gămani, s. m. (Pop.) Om foarte mâncăcios; mâncău. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GĂMÁN s. v. mâncăcios, mâncău.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
gămán (gămáni), s. m. – Mîncăcios, mîncău. Origine incertă. Pare un der. de la *gău „gol, cavitate”, cu suf. expresiv -man, ca în grecoman, gogoman, etc. Celelalte explicații sînt insuficiente: din gr. γεμένος „care a mîncat” (Cihac, II, 661); în legătură cu fr. gourmand (Tiktin); din sb. gamon (Skok 74). Scriban este singurul care a identificat la finală suf. -man. – Cf. gaură. – Der. gămănie, s. f. (lăcămie).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
gămán s. m., pl. gămáni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink