GĂRGĂÚNE s. m. v. gărgăun.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GĂRGĂÚN, gărgăuni, s. m. 1. Viespe mare, de pădure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci când zboară; bărzăun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretenții nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gărgăuni în (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de încrezut. A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) = a face (pe cineva) să renunțe la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gărgăúne s. m.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GĂRGĂÚN ~i m. Viespe mare de pădure cu ac foarte veninos, care produce un bâzâit puternic în timpul zborului; viespar. ◊ A avea ~i în cap a avea idei, gânduri ciudate, extravagante. A scoate cuiva ~ii din cap a face pe cineva să renunțe la ideile sale ciudate, extravagante. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GĂRGĂÚN s. (ENTOM.; Vespa crabro) bărzăun, (reg.) băzgăun, bâzălău, bâzgar, tăun, albina-țiganului, albină-țigănească, viespe-bondărească, viespe-gărgăune, (Transilv.) găun, găunoi, (Bucov.) viespar, viespoi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
gărgăún s. m., pl. gărgăúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink