HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă la ieșirea din baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HALÁT ~e n. 1) Haină comodă, lungă și largă care se poartă în casă; capot. 2) Haină de lucru care se îmbracă în scopuri igienice sau de protejare a îmbrăcămintei. 3) Haină lungă și largă purtată de unele popoare din Orient. /<bulg. halat
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HALÁT2, halaturi, s. n. (Reg.) Unealtă, sculă; p. ext. echipament, harnașament. – Tc. alat, alet.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
HALÁT3, halaturi, s. n. (Reg.) Funie groasă, parâmă. – Tc. halat.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
HALÁT s. v. capot. (Prin casă Ana poartă un ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
HALÁT s. v. instrument, sculă, unealtă, ustensilă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
halát (haláte), s. n. – Capot. Tc. halyat, forma vulg. de la hilat (Șeineanu, II, 199; Lokotsch 864), cf. rus. chalat.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
halát (haláturi), s. n. – Frînghie, funie. – Var. (Olt.) alat. Tc. halat.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
halát (haláturi), s. n. (Mold.) Instrumente de lucru, unelte. – Mr. hălate. Tc. alat (Șeineanu, II, 199), cf. alb. aljat, bg., sb. alat.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
halát (haină) s. n., pl. haláte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
halát (sculă, funie) s. n., pl. haláturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink