Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
HÁNȚĂ, hanțe, s. f. (Reg.) 1. Obiect de îmbrăcăminte uzat, zdrențuit, de proastă calitate. 2. Fig. Gură (care vorbește mult și fără rost). ◊ Expr. Bun de hanță = flecar, vorbăreț, guraliv. – Cf. ucr. banca „mârțoagă”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HÁNȚĂ s. v. gură, haină, îmbrăcăminte, strai, veșmânt.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
hánță (hánțe), s. f.1. Cîrpă, zdreanță. – 2. Haină zdrențuită. – 3. Gură, limbă. – 4. Femeie stricată. – 5. Cățeluș. – 6. Om zăpăcit, aiurit. Creație expresivă, cf. fleoarță, treanță, hoandră, cu aceleași sensuri. După DAR, ar fi o contaminare a lui handră cu sdreanță. Drăganu, Dacor., III, 708, pleacă de la săs. hânts „vedenie, arătare”; Candrea, de la rut. hanca „gloabă, mîrțoagă” cf. Scriban. Hanț, s. n. (cadavru; mîrțoagă; bucată; Trans., fîșie) trebuie să fie doar o var.Der. hănțui, vb. (a sfîrteca), pe care Cihac, II, 134, îl pune în legătură cu ceh. hantovati „a face pe măcelarul”; hănțălui, vb. (Bucov., a deranja, a importuna); hănțău, s. n. (masa celui care face căruțe); hănțușcă, s. f. (șmecheră, golancă); hoancă (var. hoantă, hoanghină, hoarcă), s. f. (babă); hoarță, s. f. (hîrb), cf. fleoarță; honțăni, vb. (a se agita). – Din rom. pare a proveni rut. hance (Miklosich, Wander., 16).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
hánță s. f., g.-d. art. hánței; pl. hánțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)