HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestație în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HAVÁLEA ~éle f. înv. (în perioada medievală) Muncă pe care țăranii erau obligați să o presteze în folosul domniei sau al moșierilor. /<turc. havale
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
havaleá, havaléle, s.f. (înv.) 1. îndatorire, sarcină constând din prestarea de zile de clacă, corvoadă, podvezi etc. pe care o aveau țăranii în vremea clăcii; prestația în bani sau în natură făcută în contul haraciului. 2. ordin, mandat al Porții otomane prin care se cerea Țărilor române haraciul (contribuție în bani și în natură). 3. contribuție în bani și natură cerută de Poartă, în contul haraciului. 4. belea; nevoi zilnice, griji materiale.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
havaleá (havaléle), s. f. – 1. Act, țidulă a sultanului referitoare la primirea tributului. – 2. Tribut, contribuție, dare. Tc. havale „ordin de plată” (Șeineanu, II, 312; Lokotsch 974), cf. ngr. χαβαλές „funcție”. – Der. havalagiu, s. m. (slujbaș la finanțele turcești), sec. XVIII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
havaleá s. f., art. havaleáua, g.-d. art. havalélei; pl. havaléle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink