HERMENÉUTIC, -Ă, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutică; de hermeneutică. [Var.: ermenéutic, -ă adj.] – Din fr. herméneutique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HERMENEÚTIC, -Ă adj. Referitor la hermeneutică, de hermeneutică. [Var. ermeneutic, -ă adj. / < fr. herméneutique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
HERMENEÚTIC, -Ă I. adj. referitor la hermeneutică. II. s. f. 1. știința sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpretării. 2. știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. ◊ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. herméneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
hermeneútic adj. m., pl. hermeneútici; f. sg. hermeneútică, pl. hermeneútice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
HERMENÉUTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de hermeneutică; propriu hermeneuticii. /<fr. herméneutique, germ. hermeneutisch
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink