Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: hodorog (substantiv) , hodorogi (verb)   
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HODOROGÍ vb. 1. v. hurui. 2. v. zgâlțâi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
HODOROGÍ vb. v. degrada, deteriora, flecări, îndruga, învechi, pălăvrăgi, ramoli, răguși, sporovăi, strica, trăncăni, uza.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
hodorogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hodorogeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
HODORÓG1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea sau de ciocnirea unor obiecte tari, de mersul zdruncinat al unui vehicul etc. [Var.: hodorónc interj.] – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oage, s. m., f. și n., HODOROÁGA s. f. art. 1. S. n. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A HODOROGÍ ~ésc intranz. 1) A face să se hodorogească. 2) (despre vehicule în mișcare sau obiecte în rostogolire) A produce un zgomot puternic și supărător. 3) fig. fam. (despre persoane) A face zgomote căutând insistent ceva. 4) fig. fam. (despre persoane) A vorbi zgomotos, mult și fără rost. /Din hodorog
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE HODOROGÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A se deteriora prin exploatare excesivă. 2) fig. fam. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică sau/și intelectuală; a se șubrezi; a se ramoli. /Din hodorog
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HODOROÁGĂ ~ge f. Vehicul hodorogit, care face mult zgomot. /Din hodorog
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HODORÓG1 interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de un vehicul pe un drum hopuros sau la căderea unui obiect tare și voluminos) [Var. hodoronc] /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HODORÓG2 m. Persoană bătrână, slabă și neputincioasă. /v. a hodorogi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HODOROÁGĂ, hodoroage, s. f. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. ♦ Epitet dat unei persoane bătrâne și ramolite. – Din hodorog2.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
HODORÓG s. v. babalâc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
hodoróg2, hodoroáge, s.n. (reg.) coș înalt și fără fund pentru prinderea peștelui în bălțile (ochiurile) cu apă mică.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
hodoroága (dans) s. f. art.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
hodoroágă (femeie, obiect) s. f., g.-d. art. hodoroágei; pl. hodoroáge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
hodoróg (persoană) s. m., pl. hodorógi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
hodoróg (obiect) s. n., pl. hodoroáge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
hodoróg/hodorónc interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)