HORCĂITÚRĂ, horcăituri, s. f. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăit, horcăială. [Pr.: -că-i-] – Horcăi + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HORCĂITÚRĂ s. horcăială, horcăit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
HORCĂITÚRĂ s. v. sforăială, sforăit, sforă-itură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
horcăitúră s. f., g.-d. art. horcăitúrii; pl. horcăitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink