Dex hot

HOT s. n. Curent în muzica de jaz caracterizat printr-o sonoritate amplă. [Pr.: hat] – Cuv. engl.

HOT adj. invar. (Anglicism) Fierbinte, arzător; (fig.) înflăcărat. [< engl. hot].

HOT adj. inv. 1. fierbinte. ♦ ~ -jazz = stil de jaz cu sonorități ample, caracterizat prin tempo rapid, puternic accentuat ritmic, și improvizații expresive. 2. (fig.) înflăcărat. (< engl. hot/jazz/)

hot¹, hoturi, s.n. (reg.) Bucium făcut din coajă de salcie; hurgoi, furnoi, dârlă, drâmboi.

hot², hoturi, s.n. (reg.) Bucată.

HOT DOG s. m. Cârnat sau crenvurșt cald, servit cu muștar, într-o chiflă (lunguiață). [Pr.: hot dóg] – Cuv. engl.

HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec.

HOȚ ~i m. 1) Persoană care fură. 2) și adjectival fam. Ființă șireată și poznașă; viclean; șiret; șmecher. /Orig. nec.

HOT DOG loc.s. (Anglicism) Pâiniță în al cărei miez s-a pus un crenvurșt sau un cârnat. [< americ., fr., it. hot dog, cf. engl. hot – fierbinte, dog – câine].

HOT-JAZZ loc.s. Stil de jaz caracterizat prin tempo rapid, puternic accentuat ritmic și cu improvizații expresive. [< americ., fr., it. hot jazz].

HOT MÓNEY (Pron.: hot máni) s.n. (fin.) capital care circulă rapid de la o țară la alta, în intenția de a fi speculat. (< engl. hot money)

FLOAREA-HÓȚULUI s. v. tâlhărea.

HOȚ s. 1. pungaș, (astăzi rar) prădător, (înv. și reg.) lotru, (reg.) furător, robalău, (înv.) chesăgiu, fur, prădaș, războinic, (fam.) coțcar, (arg.) m*******r, șuț, șutitor, teșcar. (~ de buzunare.) 2. v. escroc.

HOȚ s. v. ștrengar.

HOȚ DE MÁRE s. v. corsar, pirat.

hoț (hóți), s. m. – 1. Persoană care fură. – 2. Persoană ageră, isteață. Origine obscură, probabil expresivă. Pare a aparține aceleiași rădăcini expresive haț, cf. hățaș, s. m. (Bucov., hoț). Variația vocalică nu e rară în cazuri de interpretare expresivă, cf. hală și hoală, hanță și hoarță, handră și hoandră, hăis și hois, etc. Pentru identitatea formală a numelui cu interjecția cf. cioc, dop, hop. Originea expresivă a fost indicată încă de Hasdeu, Istoria critică, I, 2, p. 294, dar nu pare să fi fost acceptată. Celelalte ipoteze sînt departe de a fi convingătoare: din sl. zlodĕi „malefic” (Cihac, II, 141); de la o rădăcină sl. *chop-, de unde și rus. chopitĭ „a prinde”, cu suf. sl. -ĭcĭ, de unde *hopț (Densusianu, GS, IV, 153); de la rădăcina sl. *hot-, cf. poftă (Scriban). De aici pare a proveni numele huțani sau huțuli, populație carpatică din Galiția, care vorbește ruteana, dar care nu pare a fi de origine slavă. (După Rozwadowski, apud Vasmer, I, 324, acest nume ar fi got. guta „got”, transmis prin intermediul rut.; însă această ipoteză nu pare posibilă). Der. hoață, s. f. (femeie care fură); hoțoaică, s. f. (hoață; prăjină de scuturat fructele); hoțesc, adj. (de hoți); hoțește, adv. (ca hoții; pe ascuns); hoțiș, adv. (hoțește); hoți, vb. (a duce viață de hoț; a fura); hoție, s. f. (furt; jaf; fraudă); hoțime, s. f. (bandă de hoți); hoțoman, s. m. (hoț), cu suf. expresiv -man; hoțomănie, s. f. (bandă de hoți); hoțomănesc, adj. (de hoți); pohoț, s. m. (hoț), în Mold., cu suf. po- ce indică excelența, cuvîntul pe care Cihac, II, 272, îl glosează prin „libertin” și îl pune în legătură cu sl. pochotinŭ; pohoață, s. f. (femeie rea), pe care Pascu, Arch. Rom., VI, 231, îl pune greșit în legătură cu pațachină, prin intermediul unei forme incerte *pohoahă; pahonț (var. pohonț), s. m. (termen de batjocură pentru soldații ruși), cuvînt pus în legătură de către Tiktin cu rus. pĕhotinec „infanterist”, și de către Scriban cu rus. pogonecĭ „ștafetă”, cf. honț.

hoț s. m., pl. hoți

HOT DOG s.n. Gustare constând dintr-un cârnăcior cald (crenvurșt sau frankfurter), introdus într-o baghetă de pâine despicată, condimentat cu muștar sau ketchup.