Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
HÚMĂ, hume, s. f. Numele popular al argilei întrebuințate la spoitul caselor. – Din bg. huma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HÚMĂ ~e f. pop. Rocă argiloasă folosită la spoitul caselor și în industrie. /<bulg. huma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HÚMĂ s. v. argilă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
húmă (húme), s. f. – Argilă întrebuințată la spoitul caselor. Ngr. χῶμα (Miklosich, Vokal., III, 6; Roesler 571; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin), poate în parte prin intermediul bg. huma (DAR; Candrea), deși această ipoteză nu este necesară, și nici cu totul convingătoare (după Conev 42, cuvîntul rom. ar proveni din bg. glina, ceea ce nu este posibil). Cf. mr. umă, pe care Pușcariu 1793 îl derivă direct din lat. humus, megl. umă care, după Capidan 314, provine din bg.Der. humos, adj. (argilos; lipicios); humărie, s. f. (teren argilos, loc de unde se scoate humă); humui, vb. (a spoi cu humă); humoaie, s. f. (Mold., humă de spoit); humu(l)tui, vb. (a transplanta răsaduri).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
húmă s. f., g.-d. art. húmei; (sorturi) pl. húme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)