HUZMÉT, huzmeturi, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Dar omagial, plocon; p. gener. dar. 2. Slujbă, funcție; p. ext. rang. 3. Venitul unor dări, ca vinăriciul, oieritul1 etc., sau venitul ocnelor și al vămilor. – Din tc. hizmet.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HUZMÉT s. v. funcție, post, serviciu, slujbă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
huzmét (huzméturi), s. n. – 1. Funcție, slujbă, profesie. – 2. Venit. – 3. Impozit. – 4. Dar, plocon. – Megl. huzmete, megl. izmet. Tc. huzmet (Șeineanu, II, 217; Lokotsch 861; Ronzevalle 85). – Der. huzmetar, s. m. (locator al unui venit statal). Sec. XVIII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
huzmét s. n., pl. huzméturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink