Dex hățaș

HĂȚÁȘ¹, hățași, s. m. Cal care se mână cu ajutorul hățurilor, înhămat alături de un lăturaș. – Hăț¹ + suf. -aș.

HĂȚÁȘ², hățașuri (hățașe), s. n. (Reg.) 1. Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure. 2. Drum râpos, abrupt, cu coaste repezi. – Et. nec.

HĂȚÁȘ ~i m. Cal înhămat între hulube și mânat cu ajutorul hățurilor. [Pl. și hățașe] /hăț + suf. ~aș

hățáș¹, -ă, adj. (reg.) de ham, de hăț.

hățáș (hățáșe), s. n. – Cărare, potecă. – Var. hățiș, hațiș, hataș, hățag. Origine incertă. Pare a fi formație expresivă, pe baza lui hăț, care exprimă ideea de „a pleca, a devia”, caz în care ar însemna „(drum) lateral” sau „scurtătură”. Totuși, sensul special de „hățiș”, s. n. (desiș, tufișuri), se potrivește doar în parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen „a ațîța”, care nu pare mai probabil. După Moldovan 426, de la hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; în afară de aceasta, der. de la hat nu îl au pe ț. – Der. hățaș, s. m. (Bucov., haiduc); hățoagă, s. f. 8cărare de animale, în pădure).

hățáș (cal) s. m., pl. hățáși

hățáș (cărare, drum) s. n., pl. hățáșuri/hățáșe