IBÓVNIC, -Ă, ibovnici, -ce, s. m. și f. (Pop.) Iubit2. – Din sl. ljubovĩnikŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IBÓVNIC s. v. amant, c******n, iubit, prieten.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ibóvnic (ibóvnici), s. m. – Iubit, amant. – Var. libovnic, (înv.) iubovnic, ibomnic. Sl. ljubovnikŭ (Candrea 151; DAR; Conev 58), cf. bg. libovnik. – Var. ibovnică, s. f. (iubită, amantă). Cf. iubi.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ibóvnic s. m., pl. ibóvnici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IBÓVNIC ~că (~ci, ~ce) m. și f. pop. Persoană care întreține relații de dragoste nelegitime cu altă persoană de s*x opus; amant. /<sl. ljuboviniku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink