ICOÁNĂ, icoane, s. f. 1. Imagine pictată sau, mai rar, sculptată, care reprezintă diferite divinități sau scene cu temă religioasă și care servește ca obiect de cult. ♦ P. ext. (Înv.) Tablou, desen, ilustrație. 2. Fig. Imagine, chip. – Din sl. ikona.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ICOÁNĂ s. (BIS.) (înv.) semn. (~ reprezentând divinitatea.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ICOÁNĂ s. v. imagine, înfățișare, reprezentare, viziune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
icoánă (icoáne), s. f. – 1. Imagine pictată care reprezintă un sfînt. – 2. Imagine, portret, reprezentare. – Mr. icoană. Ngr. εἰϰόνα (Murnu 29; Sandfeld 21), în parte prin intermediul sl. (bg., sb.) ikona. – Der. iconar, s. m. (pictor de icoane); iconărie, s. f. (pictură religioasă). Comp. iconoboreț, s. m. (înv., iconoclast), din sl. ikonoborĭcĭ, sec. XVII; iconoborenie, s. f. (luptă iconoclastă); iconoclast, adj., din fr. iconoclaste; iconografie, s. f., din fr.; iconografic, adj., din fr.; iconolatrie, s. f. (adorare excesivă a icoanelor), din fr.; iconologie, s. f., din fr.; iconomah, s. m. (iconoclast), din ngr. ἐιϰονομάχης; iconomahie, s. f. (luptă iconoclastă), din ngr. ἐιϰονομαχία; iconostas, s. n. (catapeteasmă), din ngr. ἐιϰονοστάσιον, în parte prin intermediul sl. ikonostasi.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
icoánă s. f., g.-d. art. icoánei; pl. icoáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ICOÁNĂ ~e f. 1) Obiect de cult ce reprezintă un tablou cu chipuri de sfinți sau cu scene din Biblie. ◊ Ca o ~ deosebit de frumos. A pune la ~e a păstra cu sfințenie. 2) fig. Reprezentare plastică a unei ființe, a unui obiect sau a unui tablou din realitate. /<sl. ikona
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink