ICONOLÁTRU, -Ă, iconolatri, -e, s. m. și f. (Livr.) Persoană care se închină la icoane. – Din fr. iconolâtre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ICONOLÁTRU, -Ă s.m. și f. Cel care se închină la icoane. [< fr. iconolâtre, cf. gr. eikon – imagine, latreuein – a adora].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ICONOLÁTRU, -Ă s. m. f. cel care se închină la icoane. (< fr. iconolâtre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
iconolátru s. m. (sil. -tru), art. iconolátrul; pl. iconolátri, art. iconolátrii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ICONOLÁTRU ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care adoră icoanele. /<fr. iconolâtre
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
iconolátră s. f. (sil. -tră), g.-d. art. iconolátrei; pl. iconolátre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink