IDÍLĂ, idile, s. f. Specie de poezie lirică și e*****ă din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic; bucolică. ♦ Iubire curată, naivă și tinerească între persoane de s*x opus. [Var.: idíl, -e s. n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. Idyll.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IDÍLĂ s.f. 1. Poezie care prezintă în chip idealizat viața oamenilor de la țară; bucolică. 2. Dragoste curată, naivă, tinerească. [Var. idil s.n. / < fr. idylle, lat. idyllium, cf. gr. eidyllion – mic tablou].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IDÍLĂ s. f. 1. specie a liricii peisagiste și e*****e care prezintă în chip idealizat viața oamenilor de la țară; bucolică. 2. dragoste curată, naivă, tinerească. (< fr. idylle, lat. idyllium, gr. eidyllion, mic tablou)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
IDÍLĂ s. v. bucolică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
idílă s. f., g.-d. art. idílei; pl. idíle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IDÍLĂ ~e f. 1) Specie poetică de dimensiuni reduse cu subiect pastoral și amoros (care a avut o largă circulație în sec. XVIII-XIX). 2) Poezie din această specie în care se idealizează viața fără griji în sânul naturii. 3) fig. Mică aventură amoroasă și naivă (a unor tineri de s*x opus). /<fr. idylle
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink