IDIOȚÍE, idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IDIOȚÍE s.f. Starea celui idiot; tâmpenie. ♦ (Fam.) Neghiobie, prostie. [Gen. -iei. / cf. fr. idiotie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IDIOȚÍE s. f. debilitate mintală congenitală maximă. ◊ (fam.) neghiobie, prostie, tâmpenie. (< fr. idiotie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
IDIOȚÍE s. 1. (MED.) c*******m, idioțenie, imbecilitate, tâmpeală, tâmpenie, (rar) tâmpie, tâmpime. 2. v. prostie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
idioțíe s. f. (sil. -di-o-), art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; pl. idioțíi, art. idioțíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IDIOȚÍE ~i f. Stare patologică constând în debilitate mintală maximă, provocată de dezvoltarea insuficientă a glandei tiroide și a creierului; c*******m; imbecilitate. [G.-D. idioției] /<fr. idiotie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink