IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IERTĂCIÚNE s. v. iertare, scuză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
iertăciúne s. f. (sil. ier-), g.-d. art. iertăciúnii; pl. iertăciúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IERTĂCIÚNE ~i f. 1) înv. v. IERTARE. ◊ Să fie cu ~ să nu vă supărați; să mă scuzați. 2) folc. Ritual nupțial, care constă în declamarea unor versuri la despărțirea miresei de părinți. /a ierta + suf. ~ăciune
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink