Dex iluminism

ILUMINÍSM (‹ fr., lat.) s. n. Curent filozofic și religios, apărut în sec. 18-19 în țările Europei, Americii de Nord și de Sud, reprezentând emanciparea culturală a noii clase burgheze în ascensiune. Inspirat din neoplatonism, mistica renană (Meister Eckhart, Tauler), alchimie și Cabală, și-a aflat deplina expresie în sec. 18. Reprezentanții săi, influențați de teozoful Jakob Boeme (Emanuel Swedenborg, William Blake, Louis Claude de Saint-Martin) înfățișează raporturile dintre Dumnezeu și om dintr-o perspectivă dualistă, făcând distincția între o lume spirituală interioară și lumea vizibilă exterioară, precum și între spirit și literă, cea din urmă fiind veșnic supusă erorii și multiplicității. Trecerea de la materialitatea literei către spiritualitate se poate face fie printr-o interpretare adecvată a semnelor exterioare, fie folosind capacitățile „imaginației creatoare”, căci, spun iluminiștii, omul descoperă înlăuntrul său propriu-i infern și propriu-i paradis. Influențe ale i. se întâlnesc în romantism și, într-o mai mică măsură, la Baudelaire, Nerval, Henri Corbin și C.G. Jung. Bazat pe încrederea deplină în capacitatea rațiunii de a explica lumea și de a rezolva problemele sociale și politice, i. a promovat o analiză critică a oricărei forme de autoritarism, în special a absolutismului monarhic. Concepția despre lume a i. a fost sintetizată în „Enciclopedia franceză” (1751-1780). Către sfârșitul sec. 18, ideile i. au pătruns în Țările Române prin opera de culturalizare întreprinsă de unii clerici și cărturari (Iacov Stamati, Chesarie Râmniceanul), prin creația literară a unor scriitori (Văcăreștii, C. Conachi, D. Golescu) și îndeosebi prin mișcarea culturală și ideologică a Școlii Ardelene. Se mai numește luminism.