IMPERÁTOR, imperatori, s. m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei mari victorii; persoană care purta acest titlu. – Din lat. imperator.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IMPERÁTOR s.m. (Ist.) 1. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei victorii asupra dușmanului. 2. Împărat. [< lat. imperator].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IMPERÁTOR s. m. titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau senat după o victorie. (< lat. imperator)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
IMPERÁTOR s. v. împărat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
imperátor s. m., pl. imperátori
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IMPERÁTOR ~i m. (în Roma republicană) Titlu conferit generalilor (de către soldați sau senat) în urma repurtării unei victorii. /<lat. imperator
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink