Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: impune (verb tranzitiv) , impunere (substantiv feminin)   
IMPÚNERE, impuneri, s. f. Acțiunea de a (se) impune și rezultatul ei. ♦ (Fin.) Operație fiscală care constă în stabilirea persoanei, a termenului și a sumei ce urmează să fie plătită statului ca impozit; (concr.) impozit. – V. impune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IMPÚNERE s.f. Acțiunea de a (se) impune; constrângere. ♦ Operație fiscală constând în stabilirea impozitelor; ♦ (concr.) impozit. [< impune].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IMPÚNERE s. f. acțiunea de a (se) impune; constrângere. ◊ impozit. (< impune)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
IMPÚNERE s. v. bir, dare, impozit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
impúnere s. f., g.-d. art. impúnerii; pl. impúneri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IMPÚNE, impún, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stimă. ♦ Tranz. A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut. ♦ Refl. A căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit. – Din lat. imponere (refăcut după pune; cu sensuri după fr. imposer).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A IMPÚNE impún 1. tranz. 1) (idei, măsuri, sarcini, obligații etc.) A prezenta (în mod autoritar) spre acceptare obligatorie și necondiționată. 2) (persoane) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a obliga; a constrânge; a forța. 3) (persoane) A supune unei obligații de plată. 4) (persoane) A face să se impună. 2. intranz. A inspira stimă datorită calităților inerente. /<fr. imposer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE IMPÚNE mă impún intranz. 1) (despre persoane) A se manifesta în mod deosebit; a se remarca; a se distinge; a străluci; a bria; a se evidenția; a excela; a se afirma. 2) (despre sarcini, obligații etc.) A aparține în mod firesc; a incumba; a reveni; a se cuveni; a se cădea. /<fr. imposer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
IMPÚNE vb. III. 1. tr. A face pe cineva să accepte ceva (o sarcină, o obligație etc.). ♦ A sili pe cineva la ceva. 2. intr. A inspira respect, stimă. ♦ refl. A se afirma. 3. tr. A constrânge (pe cineva) să accepte ceva. 4. tr. A supune unui impozit. [P.i. impún, perf.s. -pusei, part. -pus, conj. -pună. / cf. fr. imposer, lat. imponere, după pune].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IMPÚNE vb. I. tr. 1. a face pe cineva să accepte ceva. ◊ a constrânge (pe cineva) la ceva. 2. a supune unui impozit. II. intr. a inspira respect, teamă. III. refl. a căpăta prestigiu, a se afirma. (< lat. imponere, după fr. imposer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
IMPÚNE vb. 1. (înv. și reg.) a supune. (Îl ~ la un impozit de ...) 2. v. impulsiona. 3. v. trebui. 4. v. necesita. 5. v. afirma. 6. a dicta. (El a ~ condițiile.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
impúne (impún, impús), vb. – A constrînge, a obliga. Lat. imponere (sec. XIX), pe baza lui pune.Der. impunător, adj. (impozant), cu suf.tor; impozant, adj., din fr. imposant; impoza, vb. (înv., a impune), din fr. imposer; impozabil, adj., din fr. imposable; impozit, s. n., din lat. impositum (sec. XIX), cu fonetismul cuvintelor care provin de aici.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
impúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. impún; conj. prez. 3 sg. și pl. impúnă; ger. impunând
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)