IMPUTÁȚIE, imputații, s. f. Faptul de a atribui cuiva o vină; învinovățire; măsură prin care se dispune reținerea din câștigul unui angajat sau cooperator a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituției sau întreprinderii unde lucrează; (concr.) sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputare. – Din fr. imputation, lat. imputatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IMPUTÁȚIE s.f. 1. Învinovățire; reproș. 2. Obligație de a plăti o sumă ca despăgubire pentru o pagubă cauzată unei instituții unde activează cineva; (concr.) sumă de bani plătită în acest scop. [Gen. -iei, var. imputațiune s.f. / cf. fr. imputation, lat. imputatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IMPUTÁȚIE s. f. 1. faptul de a imputa cuiva o vină; învinovățire; reproș. 2. imputare (II); sumă plătită. (< fr. imputation, lat. imputatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
IMPUTÁȚIE s. v. reproș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
imputáție s. f. (sil. -ți-e), art. imputáția (sil. -ți-a), g.-d. art. imputáției; pl. imputáții, art. imputáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IMPUTÁȚIE ~i f. 1) v. A IMPUTA. 2) Măsură prin care cineva este obligat să plătească o despăgubire (unei organizații, instituții etc.). 3) Sumă care trebuie plătită de cineva în conformitate cu o astfel de măsură. [G.-D. imputației] /<lat. imputatio, ~onis, fr. imputation
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink