Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
INCIDÉNȚĂ, incidențe, s. f. 1. Întâlnire a unor raze (sau a unor fascicule de raze) de lumină între ele sau cu o suprafață. ◊ Punct de incidență = punct în care o rază de lumină întâlnește un corp sau suprafața de separație a două medii. Unghi de incidență = unghi format de raza incidentă cu perpendiculara în punctul de incidență. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocate de o anumită boală infecțioasă pe o perioadă dată, raportată la populația totală. – Din fr. incidence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INCIDÉNȚĂ s.f. Întretăiere, întâlnire a unei raze de lumină cu o suprafață. ◊ Punct de incidență = punct în care o rază de lumină întâlnește o suprafață; unghi de incidență = unghi pe care îl face raza de lumină care cade pe o suprafață cu perpendiculara în punctul de incidență. ♦ Situația unei propoziții incidente. [Cf. fr. incidence, it. incidenza].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INCIDÉNȚĂ s. f. 1. întretăiere a unui fascicul de radiații cu o suprafață. ♦ punctul de ~ = punct în care un fascicul de radiații întâlnește o suprafață; unghi de ~ = unghi pe care îl face un asemenea fascicul cu perpendiculara în punctul de incidență; plan de ~ = planul determinat de fasciculul incident și normala în punctul de incidență. 2. situație a unei propoziții incidente. 3. (biol.) prezența unui caracter, normal sau patologic, într-o populație oarecare. 4. (med.) totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocată de o boală infecțioasă într-un interval de timp, raportată la populația totală. ◊ (în radiologie) situație a corpului de iradiat (pentru diagnostic sau terapie) față de sursa de radiații. 5. (fig.) repercusiune, consecință. (< fr. incidence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
incidénță s. f., g.-d. art. incidénței; pl. incidénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INCIDÉNȚĂ ~e f. fiz. Intersecție a unei raze sau a unui fascicul de lumină cu suprafața unui corp. /<fr. incidence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)