ÎNCÓNJUR, (rar) înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nici o ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și; inconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCÓNJUR ~uri n. Mișcare în jurul unui punct sau al unui loc; ocol. ~ul pământului. ◊ Fără ~ direct; pe față; pe de-a dreptul. /v. a înconjura
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNCÓNJUR s. 1. v. ocol. 2. v. tur.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
încónjur s. n., pl. încónjururi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink