INDECÉNȚĂ, indecențe, s. f. Lipsă de decență, de bună-cuviință; vorbă, faptă, purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. – Din fr. indécence, lat. indecentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDECÉNȚĂ s.f. Lipsă de decență; purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. [Cf. fr. indécence, it. indecenza, lat. indecentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDECÉNȚĂ s. f. lipsă de decență; exprimare, purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. (< fr. indécence, lat. indecentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INDECÉNȚĂ s. v. obscenitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Indecență ≠ decență
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
indecénță s. f., g.-d. art. indecénței; pl. indecénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INDECÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter indecent; lipsă de decență; impudicitate; nerușinare. 2) Comportament indecent. /<fr. indécence, lat. indecentia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink