Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: indemn (adjectiv) , îndemn (substantiv neutru) , îndemna (verb tranzitiv)   
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDÉMN, -Ă adj. (Rar) Care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr. [< fr. indemne, cf. lat. indemnis < in – fără, damnum – pagubă].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDÉMN, -Ă adj. (jur.) care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr, nevătămat. (< fr. indemne, lat. indemnis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
indémn adj. m., pl. indémni; f. sg. indémnă, pl. indémne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNDEMNÁ îndémn 1. tranz. 1) (persoane) A determina prin îndemnuri (să efectueze o acțiune); a îmboldi; a impresiona. ~ la lucru. 2) (animale) A impune (prin îmboldire, strigăte, șuierături) să pornească din loc sau să meargă mai repede. ~ caii. 2. intranz. (despre animale folosite ca forță de tracțiune) A merge mai repede; a da zor; a grăbi. ~ un animal la mers. /<lat. indeminare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎNDEMNÁ mă îndémn intranz. (despre ființe) A se lua la întrecere (unul cu altul) (stimulându-se reciproc). ~ la fugă. /<lat. indeminare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNDÉMN ~uri n. 1) Chemare la o acțiune. ~ la masă.La (sau din) ~ul cuiva fiind îndemnat de cineva. Din (sau prin) ~ul propriu din proprie inițiativă. Din ~ul inimii dintr-o sinceră pornire internă. 2) Factor ce îndeamnă la o acțiune; imbold; impuls; stimulent. /v. a îndemna
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNDÉMN s. 1. v. imbold. 2. v. sfat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNDEMNÁ vb. v. constrânge, convinge, decide, determina, face, forța, hotărî, îndupleca, obliga, sili.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNDEMNÁ vb. 1. a îmboldi, (înv. și reg.) a dudui. (A ~ un animal la mers.) 2. v. stimula. 3. v. îmboldi. 4. a ațâța, a îmboldi, (fig.) a mușca. (Cine-l ~ să facă asta?) 5. a stimula, (grecism înv.) a parachinisi, (fig.) a împinge, (pop. fig.) a înghimpa, a mișca. (Totul îl ~ să procedeze astfel.) 6. a (se) îmbia, a (se) pofti. (Se ~ ca fata la măritat.) 7. v. însufleți. 8. v. sfătui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
îndemná (îndémn, îndemnát), vb.1. (Înv.) A invita, a pofti. – 2. (Înv.) A obliga, a pricinui. – 3. A împinge, a da un impuls. – 4. A stîrni, a incita, a mișca. – 5. A exorta, a înflăcăra. – 6. (Refl.) A se hotărî. – 7. (Refl.) A se mulțumi, a se simți bine. – Mr. îndemn. Origine incertă. Se consideră în general (Pușcariu 830; REW 4371; Tiktin; DAR; Iordan, Dift., 50; Candrea; Scriban) rezultat al unui lat. inde-mināre, cf. mîna „a conduce” sau fr. emmener. Această explicație, ce s-ar putea admite din punct de vedere semantic, este dificilă din acela al fonetismului, întrucit nu se poate accepta pierderea lui i, care s-ar afla în poziție forte în prezent eu *indemîn, cf. paralelismul cu îndemîna (Lambrior 375 crede că îndemna este doar var. a lui îndemîna, ceea ce nu pare a fi mai probabil). Dacă primele două sensuri, care astăzi apar înv., sînt originare este posibil să fie vorba despre lat. dignāri „a binevoi”, sau „a face vrednic, a face apt”, de unde apoi „a pune în situația de a face” ceea ce indică vb. următor (cf. Coresi, îndemnă Hristos ucenicii să între). Rezultatul fonetic este normal, cf. signumsemn; în- trebuie să fie pref. factitiv adăugat tîrziu. Der. îndemn, s. n. (invitație, incitare; exortare; stimul), postverbal; îndemnătură, s. f. (înv., stimul); îndemnător, adj. (animat, stimulant).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
îndémn s. n., pl. îndémnuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
îndemná vb., ind. prez. 1 sg. îndémn, 3 sg. și pl. îndeámnă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)