INDICAȚIÚNE s. f. v. indicație.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDICAȚIÚNE s.f. v. indicație.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDICÁȚIE, indicații, s. f. Îndrumare, lămurire, recomandare; indiciu, informație. [Var.: indicațiúne s. f.] – Din fr. indication, lat. indicatio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDICÁȚIE ~i f. 1) Fapt care indică; semn aparent care indică ceva (cu probabilitate). 2) Ceea ce este indicat; lămurire; îndrumare; recomandare. A urma ~ile primite. [G.-D. indicației] /<fr. indication, lat. indicatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
INDICÁȚIE s.f. Îndrumare, informație, indiciu, lămurire, recomandare. [Gen. -iei, var. indicațiune s.f. / cf. fr. indication, lat. indicatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDICÁȚIE s. 1. v. directivă. 2. v. prevedere. 3. informație, îndrumare, lămurire. (A primit toate ~iile necesare,) 4. prescripție, regulă, (înv.) ustav. (Câteva ~ii pentru ...) 5. v. aviz. 6. v. instrucțiuni. 7. însemnare, mențiune, notă, notificare, notificație, observație, precizare, specificare, specificație. (Poartă următoarea ~...) 8. dovadă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
indicáție s. f. (sil. -ți-e), art. indicáția (sil. -ți-a), g.-d. art. indicáției; pl. indicáții, art. indicáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink