Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDÍCIU s.n. Semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru; semn, particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen sau un fapt. [Pron. -ciu. / < lat. indicium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDÍCIU s. n. semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru. ◊ particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen, un fapt. ◊ (jur.) faptă, împrejurare care poate servi ca probă într-un proces. (< lat. indicium, după fr. indice)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INDÍCIU s. v. dovadă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
indíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (sil. -ci-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INDÍCIU ~i n. 1) Particularitate după care poate fi recunoscut un obiect sau fenomen. 2) Semn după care se deduce existența unui obiect sau fenomen. 3) jur. Faptă, împrejurare, situație care poate servi ca probă într-un proces. [sil. -ciu] /<lat. indicium, fr. indice
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)