INDICȚIÚNE, indicțiuni, s. f. (Livr.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două majorări extraordinare de impozite. ♦ Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. indiction, lat. indictio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDICȚIÚNE s.f. (Liv.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două ridicări extraordinare de impozite. ♦ (Astr.) Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pron. -ți-u-. / cf. lat. indictio, fr. indiction].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDICȚIÚNE s. f. 1. (ant.) determinarea, prin edict imperial, a impunerilor prin impozite. 2. convocare, pentru o zi anumită, a unei adunări, (spec.) a unui conciliu. 3. (astr.) perioadă convențională de cincisprezece ani. (< fr. indiction, lat. indictio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
indicțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. indicțiúnii; pl. indicțiúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink