INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDIVIZIÚNE s.f. (Jur.) Drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material; situația acestor persoane. [Pron. -zi-u-, var. (rar) indivizie s.f. / cf. fr. indivision].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDIVIZIÚNE s. f. (jur.) drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material. (< fr. indivision)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
indiviziúne s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. indiviziúnii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INDIVIZIÚNE ~i f. Stare a unui bun material asupra căruia au dreptul mai multe persoane, fără a fi determinată cota-parte a fiecăreia dintre ele. [G.-D. indiviziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. indivision
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink