INDULGÉNȚĂ, (2) indulgențe, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDULGÉNȚĂ s.f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioșilor în schimbul unei sume de bani. [Cf. fr. indulgence, lat. indulgentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDULGÉNȚĂ s. f. 1. atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință. 2. document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioșilor în schimbul unei sume de bani. (< fr. indulgence, lat. indulgentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INDULGÉNȚĂ s. 1. v. iertare. 2. v. îngăduință.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Indulgență ≠ exigență
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
indulgénță s. f., g.-d. art. indulgénței; (hârtii) pl. indulgénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INDULGÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter indulgent. 2) Atitudine indulgentă; ușurință de a ierta; îngăduință. 3) (în biserica catolică) Iertare totală sau parțială a păcatelor acordată credincioșilor în schimbul unei sume de bani. /<fr. indulcence, lat. indulcentia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink