Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: indura (verb) , îndura (verb tranzitiv)   
INDURÁ, pers. 3. indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDURÁ vb. I. refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. [< fr. indurer].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDURÁ vb. refl. (despre țesuturi, organe) a deveni dur, a se întări. (< fr. indurer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
indurá vb., ind. prez. 3 sg. indureáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNDURÁ îndúr tranz. (suferințe, greutăți, dureri etc.) A răbda simțind inutilitatea protestului. /<lat. indurare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎNDURÁ mă îndúr intranz. 1) A-și manifesta mărinimia; a da dovadă de bunătate, de milă. 2) (la forma negativă) A nu-și putea impune. 3) rar A cădea de acord cu sine însuși; a-și face o concesie. /<lat. indurare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNDURÁ vb. 1. a pătimi, a păți, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a târpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Câte n-a ~ !) 2. v. ispăși. 3. v. suporta. 4. a încerca, a suferi, a suporta. (A ~ multe nevoi.) 5. a se milostivi, (Olt.) a se mili, (înv.) a bineviea, a se milcui, a se milosârdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a ~ de el și l-a iertat.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
îndurá (îndúr, îndurát), vb.1. A face tare, a se întări. – 2. A suporta, a rezista. – 3. A suferi, a pătimi. – 4. (Refl.) A consimți, a îngădui, a tolera. – 5. A-i fi milă, a se milostivi. Lat. indurāre „a se întări” (Pușcariu 825; Candrea-Dens., 857; REW 4386; DAR), alb. duroń, it. indurare „a se întări”, fr. endurer „a suporta”, sp. endurar. Explicația lui Philippide, Principii, 99, pe baza lat. *indolescĕre, este greșită. Evoluția semantică a fost prost explicată. Tiktin consideră că sensul 2 se explică prin fr. DAR crede că o expresie ca nu te îndura „nu fi neîndurător” trebuie să fi fost interpretă ca îndură-te „ai milă” și, de aici, printr-o evoluție care pare contradictorie, sensul de „a se întări”, alături de cel de „a avea milă”. Aceeași opinie la Iordan, BL, IX, 67; în vreme ce Graur, BL, V, 66, crede că este vorba de o evoluție pur balcanică. De fapt, semantismul oferă un perfect paralelism cu tratamentul romanic, cf. fr. endurer, sp. endurar și cu răbda. Plecînd de la forma refl., „a se întări”, înseamnă firește „a rezista mai bine”, adică „a suporta fără să cedeze” (endurer, endurar). Trecerea de la „a suferi” la „a consimți” apare în toate limbile. Se cuvine doar să adaugăm că evoluția lui îndura merge mai departe decît cea din fr. sau sp., ca și cea a lui răbda, s.v. Sensul 1 apare numai în propoziții negative, și este înv. Der. neîndurat, adj. (fără milă); îndurător, adj. (tolerant, răbdător, indulgent; milostiv, bun); neîndurător, adj. (intolerant); îndurătate (var. îndurătură, îndurăminte), s. f. (înv., milă, bunătate).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
îndurá vb., ind. prez. 1 sg. îndúr, 3 sg. și pl. îndúră, perf. s. 1 sg. îndurái
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)