Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDÚS, -Ă adj. (Despre un fenomen sau proces) Care este influențat sau produs de un stimul extern. // s.n. Parte a unei mașini electrice în care se produce, prin inducție, un curent electric. [După fr. induit].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDÚS, -Ă I. adj. (despre un fenomen sau proces) care este influențat sau produs de un stimul extern. ◊ (despre tensiuni electromotoare, curenți electrici) produs prin inducție (4). ◊ (mat.) operație (relație) ~ă = restricția unei operații (relații) la o submulțime stabilă a mulțimii sale. II. s. n. parte a unei mașini electrice în care se produce prin inducție un curent electric. (după fr. induit)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
indús s. n., pl. indúse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru. ◊ Expr. A induce în eroare = a înșela, a amăgi. ♦ (Log.) A face un raționament inductiv. 2. A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. [Part. indus] – Din lat. inducere (cu sensuri după fr. induire).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A INDÚCE indúc tranz. 1) (în opoziție cu a deduce) A afla prin inducție. 2): ~ în eroare a face să ia un neadevăr drept adevăr; a amăgi; a înșela; a păcăli; a șmecheri. 3) (câmpuri electrice) A produce prin inducție electromagnetică. /<lat. inducere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
INDÚCE vb. III. tr. 1. (Log.) A face un raționament inductiv. ◊ A induce în eroare = a înșela, a amăgi. 2. A produce o inducție electromagnetică. [P.i. indúc, part. -dus. / < lat. inducere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDÚCE vb. tr. 1. a împinge, a îndemna pe cineva să facă ceva; a incita; a determina. ♦ a ~ în eroare = a înșela. 2. (log.) a face un raționament inductiv. 3. a produce o inducție electromagnetică. 4. a produce, a cauza, a provoca. (< lat. inducere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
indúce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indúc; part. indús
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink