Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
INSOLÁȚIE, insolații, s. f. 1. Stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, delir etc. (putând duce la moarte). ♦ Vătămare provocată pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INSOLÁȚIE s.f. 1. Afecțiune provocată de radiațiile solare asupra organismului și manifestată prin dureri de cap, febră etc. ♦ Vătămare produsă pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de către razele solare. ♦ Tratament prin expunere la soare. [Gen. -iei. / cf. fr. insolation, lat. insolatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INSOLÁȚIE s. f. 1. afecțiune provocată de radiațiile solare asupra organismului și manifestată prin dureri de cap, febră etc. 2. stare patologică a plantelor datorită excesului de lumină sau de căldură solară. 3. iluminare a unei suprafețe de către razele solare. ◊ tratament prin expunere la soare. (< fr. insolation, lat. insolatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INSOLÁȚIE s. (MED.) helioză, (reg.) îndesoare, soare-în-cap, soare-sec, (Maram.) asoreală.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
insoláție s. f. (sil. -ți-e), art. insoláția (sil. -ți-a), g.-d. art. insoláției; pl. insoláții, art. insoláțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INSOLÁȚIE ~i f. Stare de tulburare a organismului, provocată de expunerea îndelungată la soare și caracterizată prin dureri de cap, vome, amețeli. [G.-D. insolației] /<fr. insolation, lat. insolatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)