Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: instrui (verb tranzitiv) , instruit (adjectiv)   
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Despre ostași) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INSTRUÍT adj. 1. Învățat, cult. 2. (Mil.; despre ostași) Care și-a însușit cunoștințele de teorie și practică militară. [Pron. -tru-it. / cf. fr. instruit].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INSTRUÍT adj. v. cult.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Instruit ≠ neinstruit
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A INSTRUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A pune în posesia unor cunoștințe noi; a face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a învăța; a cultiva; a pregăti; a prepara. 2) (militari) A pregăti după un program special în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3) (cazuri, persoane) A supune unei anchete; a cerceta în prealabil. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE INSTRUÍ mă ~iésc intranz. A-și îmbogăți cunoștințele și/sau experiența; a se cultiva. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
INSTRUÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A INSTRUI și A SE INSTRUI. 2) Care denotă o instruire solidă; cu multă știință de carte; învățat. /v. a (se) instrui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
INSTRUÍ vb. IV. tr. 1. A învăța, a furniza cunoștințe (cuiva) într-un anumit domeniu. ♦ refl. A-și îmbogăți cunoștințele, a învăța. 2. A face instrucția unui proces. [Pron. -stru-i, p.i. -iesc, conj. -iască. / < fr. instruire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INSTRUÍ vb. I. tr., refl. a (se) pregăti într-un anumit domeniu, a(-și) îmbogăți cunoștințele, a învăța. II. tr. 1. a transmite ostașilor cunoștințele de teorie și practică militară. 2. (jur.) a face instrucția unui proces. (< fr. instruire, lat. instruere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INSTRUÍ vb. 1. a învăța, (rar) a școli, (înv.) a certa, a mustrui, a muștrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 2. v. culturaliza. 3. v. studia. 4. a citi, a se cultiva. (Se ~ sistematic.) 5. a (se) iniția, a (se) învăța. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 6. v. pregăti. 7. (MIL.) (înv.) a șmotri. (A ~ ostașii.) 8. v. ancheta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
instruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. instruiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)