INTERFERÉNȚĂ, interferențe, s. f. 1. Întâlnire, încrucișare, combinare a două sau mai multe fenomene, întâmplări, fapte etc. 2. Fenomen de suprapunere și de compunere a efectelor a două (sau a mai multor) mișcări v********i provenite din surse diferite; intensificare (sau slăbire reciprocă) a intensității undelor prin suprapunerea lor. – Din fr. interférence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INTERFERÉNȚĂ s.f. Întâlnire, încrucișare, combinare a două sau mai multe fenomene, întâmplări, fapte etc. ♦ Fenomen de suprapunere a efectelor a două (sau mai multe) mișcări v********i provenind din surse diferite. [< fr. interférence].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INTERFERÉNȚĂ s. f. 1. întâlnire, încrucișare, combinare a două sau mai multe fenomene, întâmplări, fapte etc. 2. suprapunere a efectelor a două mișcări v********i provenind din surse diferite. 3. (genet.) probabilitate mai redusă de crossing-over în vecinătatea unuia anterior realizat. 4. influența mutuală a sondelor prin care se exploatează același zăcământ. (< fr. interférence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INTERFERÉNȚĂ s. v. întretăiere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
interferénță s. f., g.-d. art. interferénței; pl. interferénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INTERFERÉNȚĂ ~e f. 1) Întâlnire a undelor (sonore, luminoase, electromagnetice etc.) coerente, în urma căreia unele slăbesc sau se distrug, iar altele se intensifică. 2) Suprapunere a două sau mai multe fenomene, fapte, întâmplări care se întâlnesc; încrucișare. /<fr. interférence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink