Dex interzis

INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

INTERZÍS, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) pus sub interdicție. [< interzice].

INTERZÍS, -Ă adj. uimit, uluit. (după fr. interdit)

INTERZÍS adj. 1. oprit. (Intrarea ~.) 2. v. nepermis. 3. v. prohibit. 4. oprit, (înv.) poprit. (Alimente ~.) 5. v. suprimat.

Interzis ≠ îngăduit, permis

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; f. sg. interzísă, pl. interzíse

INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite să (se) facă ceva, a ordona să nu (se) facă ceva; a prohibi. – Din fr. interdire (după zice).

A INTERZÍCE interzíc tranz. 1) (acțiuni) A împiedica în mod voit. A-i ~ să fumeze. 2) (producerea, vânzarea, importul sau exportul de mărfuri) A nu permite în mod oficial; a prohibi. 3) (publicații) A face să-și înceteze apariția. /<fr. interdire

INTERZÍS¹ ~să (~și, ~se) Care nu este autorizat; neautorizat. Staționare ~să. /v. a interzice

INTERZÍS² ~să (~și, ~se) m. și f. Persoană supusă interdicției. / v. a interzice

INTERZÍCE vb. III. tr. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ♦ A pune sub interdicție. [P.i. interzíc. / < lat. interdicere, cf. fr. interdire, germ. untersagen, după zice].

INTERZÍCE vb. tr. a opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ◊ a pune sub interdicție. (după fr. interdire)

INTERZÍCE vb. 1. a opri. (Îți ~ să te mai duci acolo.) 2. v. prohibi. 3. a opri, a proscrie. (A ~ duelul.) 4. v. suprima.

A interzice ≠ a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite

interzíce vb. zice