Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: întuneca (verb tranzitiv) , întunecat (adjectiv)   
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura, 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Refl. Fig. A se posomorî; a se întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNTUNECÁ întúnec tranz. 1) A face să se întunece. 2) fig. A face să pălească (în fața altui lucru); a pune în umbră; a eclipsa. /<lat. intunicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎNTUNECÁ mă întúnec intranz. 1) A se lăsa întunericul; a se face întuneric. Se întunecă. 2) A deveni mai închis la culoare. Fața i s-a întunecat. 3) fig. (despre persoane) A deveni trist; a se întrista; a se posomorî. 4) (despre vedere, minte) A pierde din proprietatea de a percepe clar realitatea înconjurătoare; a se tulbura. /<lat. intunicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNTUNECÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNTUNECA și A SE ÎNTUNECA. 2) fig. Care este lipsit de limpezime; greu de înțeles; confuz. 3) fig. Care nu știe carte; analfabet. /v. a (se) întuneca
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNTUNECÁ vb. 1. v. însera. 2. v. înnopta. 3. (înv.) a se îmbezna. (Un astru care se ~.) 4. v. înnora. 5. v. închide. 6. v. încrunta. *7. (fig.) a eclipsa, a umbri. (I-a ~ pe toți cu verva sa.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNTUNECÁ vb. v. întrista, mâhni, orbi, posomorî, tulbura.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNTUNECÁT adj. 1. v. întunecos. 2. v. închis. 3. v. sumbru. 4. întunecos, orb. (Felinare ~.) 5. v. închis. 6. mohorât, sumbru, sur, (pop.) suriu. (Haină de nuanță ~.) 7. cenușiu, pământiu, (reg.) pământit, pământos. (O față ~.) 8. v. încruntat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNTUNECÁT adj v. confuz, difuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, încâlcit, încurcat, întristat, mâhnit, neclar, nedefinit, nedeslușit, neînțeles, nelămurit, neprecis, obscur, posomorât, rătăcit, trist, tulburat, tulbure, vag.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PIȚIGOI-ÎNTUNECÁT s. v. pițigoi-codat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) întuneca ≠ a (se) însenina, a (se) lumina
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Întunecat ≠ deschis, luminat, luminos
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
întunecá (întúnec, întunecát), vb.1. A (se) face întunecos, a (se) lipsi de lumină. – 2. A (se) umori, a face să nu mai vadă. – 3. A (se) posomorî, a (se) întrista. – 4. A (se) închide la culoare. – 5. (Refl.) A se acoperi cerul de nori, a se înnora. – 6. (Refl.) A se însera, a se înnopta. – Mr. antunic(are), megl. antunic(ari). Lat. *intŭnĭcāre de la tŭnĭca (Densusianu, Rom., XXXIII, 280; Byhan 25; Weigand, Jb., III, 26; Pușcariu 895; Candrea-Dens., 892; Densusianu, GS, V, 19; Spitzer, Dacor., IV, 650; Graur, BL, V, 102), cf. it. intonicare, sp. entunicar, cu semantism diferit. Evoluția semantică a rom. nu prezintă dificultăți, cf. sp. encapotarsecapote „pelerină” și „îngrămădire de nori”, entoldarse, și celelalte ex. aduse de DAR. S-au dat alte soluții, care nu par convingătoare: din lat. *innoctĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicografice, 10; cf. Pușcariu, Dacor., I, 413), printr-o metateză care pare dificilă; din lat. *intonĭcāre „a începe să tune” (Drăganu, RF, II, 291; REW 4504a); sau din turco-tăt. tŭnektün „noapte” (T. Hotnog, Arhiva, XXXIV, 206). Rămîne, totuși, o problemă care pînă acum n-a fost explicată satisfăcător, și anume legătura lui întuneca cu vb. întunerica, avînd același sens, și cu întuneric (var. întunerec, înv. (un)tune(a)ric; mr. (î)ntunearic, megl. antuneric), s. n. (negură; înv., mulțime, puzderie). Acest ultim cuvînt se consideră der. de la tenĕbrĭcus (Pușcariu 896; REW 4484; Pascu, I, 129; Iordan, Dift., 114; Löwe 56; DAR) astfel încît întunerica ar proveni de la intenĕbrĭcāre, care este atestat în texte lat. med. Pare surprinzător, în acest caz, că întunerica nu coincide decît întîmplător cu întuneca, așa cum presupun majoritatea filologilor; din aceste rațiuni, autorii Lexiconului de la Buda, Tiktin; Pascu, I, 130; și G. Ivănescu, BF, II, 143 au preferat să considere că întuneca nu este decît o formă redusă de la întunerica, prin intermediul unei haplologii a lui *întunenecareîntunerecare. Această ipoteză nu pare naturală: forma *intuneneca nu putea asimila pe rn, întrucît se sprijinea pe altă formă neasimilată, întuneric; iar, pe de altă parte, trebuie să admitem și un tratament anormal al grupului lat. br din intenĕbrĭcāre (rezultatul său normal trebuia să fie ur). Der. întunecător, adj. (care întunecă); întunecos, adj. (lipsit de lumină; încurcat, încîlcit); întunecime, s. f. (lipsă de lumină, umbră; eclipsă; ignoranță); întunecăciune, s. f. (înv., întuneric); întunerecime (var. întunereceală), s. f. (întuneric), întunericos, adj. (întunecos).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
întunecá vb., ind. prez. 3 sg. întúnecă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)