ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNVĂȚĂTÓR adj. v. educativ, instructiv, îndrumător, moralizator, povățuitor, sfătuitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNVĂȚĂTÓR s. dascăl, (prin Bucov. și Transilv.) școleriu, (peior.) belfer. (I-a fost ~ la școala elementară.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
învățătór s. m., adj. m., pl. învățătóri; f. sg. și pl. învățătoáre, g.-d. sg. art. învățătoárei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNVĂȚĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Lucrător din învățământ cu studii speciale, care instruiește și educă elevii în primele clase elementare. 2) Persoană care inițiază, învață, îndrumă pe cineva; dascăl. /a învăța + suf.~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNVĂȚĂTOÁRE s. (pop. și fam.) dăscăliță. (I-a fost ~ în primele clase.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink