Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
INVOCÁȚIE, invocații, s. f. Faptul de a invoca; chemare în ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistică) adresată de către un poet muzei pentru a-l ajuta în realizarea creației sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpelează un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocațiúne s. f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INVOCÁȚIE s.f. Invocare. ♦ Parte a unei opere literare în care poetul se adresează muzelor sau unor divinități pentru a-l inspira. [Gen. -iei, var. invocațiune s.f. / cf. fr. invocation, lat. invocatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INVOCÁȚIE s. f. 1. invocare. 2. procedeu artistic, rugăminte prin care poetul se adresează muzelor sau unor divinități pentru a-l inspira. ♦ ~ retorică = invocație patetică. (< fr. invocation, lat. invocatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INVOCÁȚIE s. v. invocare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
invocáție s. f. vocație
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INVOCÁȚIE ~i f. 1) v. A INVOCA. 2) Citare ca argument pentru susținerea unei afirmații. 3) Chemare a unui poet adresată muzei pentru a-l inspira. [G.-D. invocației] /<fr. invocation, lat. invocatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)