IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IPOSTÁZĂ s.f. 1. (La Platon) Fiecare dintre cele trei substanțe spirituale (individul – unul, intelectul și sufletul) care împreună cu materia constituie lumea inteligibilă. ♦ (În teologia creștină) Fiecare entitate a trinității. 2. (Gram.) Schimbare a categoriei gramaticale. 3. Stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. [Var. ipostas s.n. / < fr. hypostase, cf. gr. hypostasis – ținere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IPOSTÁZĂ s. f. 1. stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. 2. (la Plotin) fiecare dintre treptele ierarhice ale principiului divin. 3. (în teologia creștină) fiecare entitate a trinității. (< fr. hypostase)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
IPOSTÁZĂ s. 1. v. aspect. 2. v. situație. 3. v. împrejurare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ipostáză (situație, înfățișare) s. f. (sil. mf. -sta-), g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IPOSTÁZĂ ~e f. Stare sau situație în care se găsește cineva. [Sil. -po-sta-] /<sl. ipostas, ngr. hypostasis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink