Dex ipotecă

IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque.

IPOTÉCĂ s.f. Drept real care grevează un imobil, un teren etc. al cărui proprietar l-a dat ca garanție creditorului său; faptul de a ipoteca. [Cf. fr. hypothèque, lat. hypoteca, gr. hypoteke].

IPOTÉCĂ s. f. mod de garantare cu bunuri imobiliare (clădiri, terenuri etc.) a unui credit. (< fr. hypothèque, lat. hypotheca, gr. hypotheke)

IPOTÉCĂ s. (JUR.) (pop.) zălog. (Are o ~ pe casă.)

ipotécă (ipotéci), s. f. – Drept pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție. Gr. ὑποθήϰη (sec. XIX), și apoi din fr. hypothèque. – Der. (h)ipoteca, vb. (a pune ipotecă); (h)ipotecar, adj. (care are drept de ipotecă).

ipotécă s. f., g.-d. art. ipotécii; pl. ipotéci

IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.

A IPOTECÁ ~chéz tranz. (bunuri imobile) A împovăra cu o ipotecă; a supune unei ipoteci; a greva. /<fr. hypothéquer

IPOTÉCĂ ~ci f. Garanție acordată unui creditor, prin care acesta are dreptul real asupra unui bun imobiliar (egal în valoare cu un împrumut) care aparține debitorului. /<fr. hypothéque, lat. hypoteca

IPOTECÁ vb. I. tr. A supune (un imobil etc.) unei ipoteci. [P.i. 3,6 -chează. / cf. fr. hypothéquer].

IPOTECÁ vb. a supune (un imobil etc.) unei ipoteci. (< fr. hypothéquer)

IPOTECÁ vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)

ipotecá vb., ind. prez. 1 sg. ipotechéz, 3 sg. și pl. ipotecheáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ipotechéze