IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IRÓNIC, -Ă adj. Care face ironii, care exprimă o ironie; înțepător. [Cf. fr. ironique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IRÓNIC, -Ă adj. care ironizează, care exprimă ironie; înțepător. (< fr. ironique, lat. ironicus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
IRÓNIC adj. persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, (fig.) înțepător. (Ton ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
irónic adj. m., pl. irónici; f. sg. irónică, pl. irónice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IRÓNIC1 adv. Cu ironie; batjocoritor. /<fr. ironique, lat. ironicus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
IRÓNIC2 ~că (~ci, ~ce) Care conține sau exprimă o ironie; batjocoritor; zeflemitor. Surâs ~. /<fr. ironique, lat. ironicus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink